Ce deznodământ speră premierul elen să aibă reuniunile sale cu liderii europeni

Ce deznodământ speră premierul elen să aibă reuniunile sale cu liderii europeni
Publicat: 26/08/2012, 17:55
Actualizat: 20/03/2019, 16:45

Premierul elen Antonis Samaras și-a exprimat duminică speranța că întrevederile sale cu lideri marcanți din Uniunea Europeană vor pune capăt criticilor față de Grecia, informează Mediafax, citând AFP.

„Aș vrea să cred că aceste întâlniri ne vor permite să inversăm treptat climatul de neîncredere în națiunea noastră. Treptat, pentru că toată lumea ne cere dovezi legate de schimbările promise. Acest efort va continua”, a afirmat Samaras la postul de radio NET.

Samaras s-a întâlnit în a doua parte a săptămânii cu cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Francois Hollande și cu președintele Eurogroup Jean-Claude Juncker, pentru a insista asupra faptului că guvernul său își va onora angajamentele față de creditorii din UE și FMI.

El a pledat totodată, fără succes, pentru prelungirea cu doi ani a termenului până la care Grecia trebuie să echilibreze finanțele publice ale țării.

Merkel și Hollande au cerut lui Samaras ca Grecia să își demonstreze credibilitatea prin respectarea angajamentelor asumate. Cei doi lideri au reiterat totodată că partenerii europeni ai Greciei așteaptă raportul troicii formate din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI înainte de a furniza o nouă tranșă de ajutor statului elen.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...